| 1 |
Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăreţ vestit. Şi murăturile foarte îi plăceau. Mai ales dacă era cam răguşit, le bea cu gălbenuş de ou şi i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuieşte, Doamne, norodul tău! Era dască în Butucani, bun sat şi mare, oameni cu stare şi socoteală, pomeni şi ospeţe de bogat. Lară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat-o după Petrea Ţapului, şi pe Trandafir, părintele Trandafir, popa dinSărăceni. |
| 2 |
Pe părintele Trandafir să-l ţină Dumnezeu! Este om bun; a ânvăţat multă carte şi cântă mai frumos decât chiar şi răposatul tatăl său, Dumnezeu să-l ierte! Şi totdeauna vor-beşte drept şi cumpănit, ca şi când ar citi din carte. Şi harnic şi grijitor om este părintele Trandafir. Adună din multe şi face din nimica ceva. Strânge, drege şi culege, ca să aibă pentru sine şi pentru alţii. Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tinereţea lui. |
| 3 |
Şcolile cele mari nu se fac numai iac-aşa, mergând şi venind. Omul sărac şi mai are, şi mai rabdă. Lară cu capul se lucrează mai greu decât cu sapa şi cu furca. Dar toate s-au făcut şi nici n-au rămas lucru zadarnic. Trandafirică a ajuns popă în satul tătâne-său, în Butucani, bun şi mare, oameni cu stare şi cu socoteală, dar la pomeni şi la ospeţe părintele Trandafir nu mergea bucuros. Minunat om ar fi părintele Trandafir dacă nu l-ar strica un lucru. |
| 4 |
Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată: prea de-a dreptul, prea verde-făţiş. El nu mai suceşte vorba, ci spune drept în faţă, dacă i s-a pus ceva pe inimă. Nu e bine să fie omul aşa. Oamenii se prea supără când le luăm căciula din cap. Şi e bine să trăim bine cu lumea. Aceasta s-a văzut şi cu alde părintele Trandafir. Un om ca el nici doi ani n-a putut să stea în Butucani. Când una, când alta: odată cu vorba-n săteni, altă dată-n protopop. |
| 5 |
Şi este ştiut că, mai ales cu protopopul, preoţii trebuie să nu facă multă vorbă, Decât vorbele, la protopopi, darurile au mai mult înţeles. Iar asta părinetele Trandafir nu voia s-o priceapă. Nu-i vorbă! drept avea părintele Trandafir. Cei mai slabi trebuie să şi-l arate pe-ncetul. Furnica nu răstoarnă muntele, dar îl poate muta din loc: încet, bucăţică după bucăţică. Poate că ştia şi părintele că este aşa în lume; dar el avea legea lui: 'Ce-i drept şi adevărat, nici la dracul nu-i minciună!' Acesta era cuvântul lui; cu acest cuvânt şi-a făcut şi calea din Butucani... |
| 6 |
Adică nu tocmai el a făcut-o, ci sătenii. O vorbă şi încă ceva, pentru mai bună înţelegere, la protopop, o cale la episcopie, şi aici o vorbă bună de la protopop: lucrurile se fac, numai dacă le ştim face. Cu mult, cu puţin, părintele Trandafir fu trimis de la Butucani la Sărăceni - pentru buna ânţelegere între credincioşi. Popă-n Sărăceni? Cine ştie ce vrea să zică popă-n Sărăceni! Dar aşa-i trebuie părintelui Trandafir! Cine vrea să sară peste groapă, arunce-şi mai-nainte desagii peste ea. |
| 7 |
Părintele Trandafir n-avea însă decât nevastă şi doi copii: desagii îi erau deşerşi. Pentru aceea îi era atât de greu să sară din Butucani la Sărăceni. Pe Valea-Seacă este un sat pe care oamenii îl numesc Sărăceni. Un sat 'Sărăceni' pe o vale 'seacă': mai rău nu poate să sune însemnarea unui loc. Valea-Seacă! 'Vale', pentru că este un loc închis între munţi; 'seacă', pentru că pârâul ce şi-a făcut cale pe mijlocul văii este sec aproape întregul an. |
| 8 |
Lată cum stă valea. În dreapta este un deal numit Râpoasa. În stânga sunt alte trei dealuri numite: Faţa, Gropniţa şi Aluniş. Pe Râpoasa cresc stânci; pe Faţa sunt holde; pe Gropniţa este satul, iară pe Aluniţ sunt mormintele satului între aluni şi mesteacăni. Aşa-n dreapta şi aşa-n stânga: dar lucrul de căpetenie este tocmai în fund. Aici sunt munţii; de aici vine ce vine. Dincolo, peste Râpoasa, este Valea-Răpiţii, o vale mai adâncă decât Valea-Seacă şi numită aşa pentru că prin ea curge Răpiţa. |
| 9 |
Răpiţa este supărăcioasă, mai ales în timp de primăvară, iar pârâul de pe Valea-Seacă este un crac al Răpiţii. Primăvara, când se topeşte neaua pe munţi, Răpiţa se supără, varsă o parte din mânia ei în cracul de pe Valea-Seacă, şi asta încetează de a mai fi 'seacă'. În câteva ceasuri Sărăcenii sunt numai prea bogaţi în apă. Aşa o pat aproape în fiecare an. Când semănăturile din vale par mai frumoase, Valea-Seacă minte cu numele şi spală tot ce-i pică în cale. |
| 10 |
Ar fi încă bine dacă această năpădire ar ţinea numai scurtă vreme. Apa rămâne însă pe vale, formând multe locuri de apăpost pentru neamul broscăresc. Lară în locul grânelor, pe lângă bălţi, cresc răchite şi se îmbuibă sălcisul. Lară în locul grânelor, pe lângă bălţi, cresc răchite şi se îmbuibă sălcişul. Este oare minune dacă în urma acestora sărăceneii s-au făcut cu vremea cei leneşi oameni!? Este nebun acela care seamănă unde nu poate secera ori unde nu ştie dacă va putea ori nu să secere. |
| |
… |
Комментарии